Ce se īntīmplă īn Transnistria? Şase şcoli transnistrene au primit la mijlocul lunii iulie un ultimatum prin care erau obligate să renunţe la predarea īn limba romāna cu grafie latină (īn regiune mai funcţionează cīteva şcoli īn limba "moldovenească" cu grafie chirilică).
Unele şcoli au fost imediat īnchise. Īn şcoala nr. 20 (liceul "Lucian Blaga") cu predare īn limba romāna din Tiraspol, unde studiau peste 500 de elevi, miliţia transnistreană a sechestrat bunurile materiale şi arhiva, a spart uşile şi ferestrele instituţiei.
Īn cīteva şcoli (nr. 19 din Tighina, nr. 12 de la Rībniţa şi şcoala pentru copii orfani din Tighina) profesorii, elevii şi părintii, s-au opus acestei tentative şi nu au permis nici unui responsabil transnistrean să pătrundă īn curtea şcolilor. Imediat şcolile au fost debranşate de la apă şi de la energie electrică. Profesorii, parinţii şi elevii şcolilor au continuat să supravegheze instituţiile, zi şi noapte, pentru a nu permite inchiderea lor de către autoritatile transnistrene
Miliţienii transnistreni au luat cu asalt şcoala din Rībniţa, spărgīnd uşile cu un aparat de sudat şi au arestat mai mulţi profesori şi părinţi aflaţi īn incinta şcolii.
Copiii din orfelinatul din Tighina au rezistat acestui asediu mai mult de o lună, doar reprezentantii Misiunii OSCE le puteau aduce alimente, ei īnsăşi aducīnd apa cu căldările şi folosind grupurile sanitare din curte. De o lună de zile aceşti mici eroi au reuşit să aducă aminte romānilor ce inseamnă să lupţi cu demnitate pentru o cauză.
Printr-un gest de "mărinimie" īn urma condamnărilor şi protestelor internaţionale, regimul din Tiraspol a afirmat că-şi anulează decizia. Īnsă la 1 septembrie, īnceputul anului şcolar īn Moldova, elevii de la şcolile nr. 20 din Tiraspol şi nr. 12 din Rībniţa au făcut primele lecţii īn stradă.
Romānia din 1940 a lăsat fără luptă Basarabia, trădīnd idealurile celor ce au dorit unirea īn 1918. Romānia din 1991-1992 a lăsat romānii din Republica Moldova să lupte singuri cu imperiul rus, trădīnd năzuinţele celor ce doreau o unire rapidă. Republica Moldova a trădat transnistrenii ce au luptat cu armele īn mīini īmpotriva Rusiei, a lăsat membrii grupului Ilaşcu să putrezească zeci de ani īn inchisorile din Tiraspol. Oare sīnt romānii buni doar de trădări? Acum nu vom lăsa copiii ce luptă cu demnitate pentru dreptul lor de a studia īn limba romānă!!
Īncepīnd cu 1 septembrie organizăm mitinguri īn faţa ambasadei Rusiei. Participaţi cu noi, nu fiţi indiferenţi.
Cīteva explicaţii īn privinţa Transnistriei
De multe ori se poate auzi "Transnistria n-a fost şi nu e romānească", "să dăm Transnistria Ucrainei şi să recuperăm Basarabia de sud şi Bucovina de nord". După părerea noastră, astfel de afirmaţii sīnt naive, incorecte, descurajatoare pentru romānii din Transnistria şi chiar insultătoare pentru ei.
Teritoriul Transnistriei a constituit, din punct de vedere istoric, o zonă de interferenţă īntre culturi şi state, īnsă neīntrerupt locuită de o populaţie băştinaşă romānească majoritară.
Fiind anexată cu forţa armată de Rusia ţaristă la 1792, iar populaţia lui - supusă unui intens proces de rusificare, acest teritoriu este transformat pentru următoarele secole īntr-un cap de pod al expansiunii ruseşti īn Balcani.
Necătīnd la asta, după ultimul recensămīnt sovietic din 1989 īn Transnistria populaţia romānească este majoritară - 40%, īn timp ce ucrainenii constituie 28% şi ruşii 25%. Romānii fiind băştinaşi, majoritatea (70-80%) satelor din regiune sīnt moldoveneşti (romāneşti), şi de sute de ani aceşti ţărani (prea) paşnici lucrează şi locuiesc pe acest pămīnt.
Īn 1992 Rusia a organizat şi a dezlănţuit un război nedeclarat īmpotriva Republicii Moldova, participīnd cu forţe armate şi tehnică de război - tunuri, tancuri, avioane. Ca rezultat al acestei agresii Rusia a ocupat o pătrime din teritoriul RM şi a instalat pe acest teritoriu aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană. Acest regim īncalcă flagrant drepturile şi libertăţile omului, promovează o politică de genogid ento-cultural al populaţiei autohtone. Au fost izgonite din Tiraspol Universitatea de Stat, Colegiul de medicină, au fost devastate şi īnchise şcolile romāneşti din Grigoriopol, Dubăsari, etc, ţaranilor li se impun "taxe vamale" de pe terenurile ce le prelucrează de sute de ani, limba romānă cu alfabetul latin e interzisă, sīnt multe cazuri de dispariţie a celor ce se opun.
In decizia sa din 8 iulie 2004 īn cazul "Ilaşcu contra Rusiei" Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a demonstrat că aşa-zisa republică nistreană a fost creată cu susţinerea militară, politică si financiară a autorităţilor ruse. De fapt, s-a recunoscut că Transnistria este un pămīnt ocupat de armata rusească şi autorităţile transnistrene sīnt definite drept nelegitime, impuse din afară şi "agenţi" ai unei puteri ocupante.
La sfīrşitul războiului din 1992 Rusia a impus Moldovei un act prin care şi-a arogat rolul de garant, mediator şi pacificator al conflictului provocat de ea īnsăşi. Prin această "mediere" Rusia urmăreşte doar să-şi menţină prezenţa militară şi regimul de la Tiraspol. Deaceea este necesară o implicare directă a Romāniei, Uniunii Europene şi a Statelor Unite īn acest conflict.